Indiferent
de metoda folosita, coada se taie la o distanta de aproximativ 3 centimetri de
la baza acesteia.
Metoda emasculatorului
Emasculatorul este pozitionat cu partea taioasa spre extremitatea cozii, intre doua vertebre, la aproximativ doua degete distanta de baza cozii. In timpul procedurii, mielul este imobilizat intre picioarele celui care executa aceasta operatiune.
Pentru a taia coada, se strange brusc
emasculatorul si se asteapta aproximativ 15 – 20 de secunde inainte de a-l
desface.
Pentru aceasta
tehnica, mieii nu trebuie sa depaseasca varsta de o luna.
Se recomanda
dezinfectarea emasculatorului intre operatiuni iar pentru miei se recomanda un
tratament antiseptic.
Metoda inelelor de cauciuc
Miei sunt
tinuti intre picioarele persoanei care va executa operatiunea.
Inelul este pozitionat pe cleste, in care se introduce coada mielului. Inelul se pozitioneaza la aproximativ 3 cm de baza cozii, lasandu-se sa se stranga brusc.
Aceasta
metoda este folosita la careva zile dupa fatarea mieilor.
Clestele poate fi pozitionat si in sens invers, astfel ajutand la aprecierea distantei care trebuie pastrata intre baza cozii si locul pozitionarii inelului de cauciuc.
Inelul de cauciuc are rolul de a intrerupe circulatioa sangelui. Coada va cadea singura in aproximativ 10 zile.
Tunsul este esențial pentru sănătatea și fericirea oilor. Cu toate ca este o operatiune murdară și obositoare, este, de asemenea, extrem de satisfăcătoare. Totusi ai putea să stresezi sau să rănești oile precum si sa strici lâna.
Urmati pasii pentru a înțelege cum și de ce să tunzi oile.
De ce să tunzi oile?
Există două motive principale pentru aceasta:
bineînțeles să vindeți lâna, dar mai ales să eliberați oile de acest strat gros
de lana care le tine de cald în timpul verii. În unele părți ale lumii, tunsui
oilor este considerate un sport!
Dacă o oaie nu este tunsa, nu se simte bine și poate chiar să se îmbolnăvească din cauza murdăriei care se acumulează în lână. De aceea oile trebuie tunse cel puțin o dată pe an, chiar dacă nu intenționezi să vinzi lâna.
Lana unor specii de oi este deosebit de populară datorită proprietăților sale izolante și ușurinței cu care poate fi transformată în fire. Aceste oi particulare sunt de obicei crescute puțin diferit și hrănite cu alimente bogate în minerale pentru a îmbunătăți calitatea lânii lor. O astfel de oaie poate produce între 3,5 și 4,5 kg de lână.
Alegeți perioada potrivită a anului pentru a tunde oile.
Cele mai
multe ovine trebuie să fie tunse doar o dată pe an, dar unele rase a căror lână
crește mai repede trebuie să fie tunse de două ori pe an. Cel mai bun moment
este primăvara timpurie, înainte de sezonul fătării și inainte de temperaturile
ridicate.
Există mai multe avantaje pentru a tunde oile înainte de sezonul fătului: la fatare mieii se murdaresc mai puțin, și totodata mieii vor găsi mai usor sferturile mamei lor. În cazul în care sunt ținute într-un hambar în acest sezon, acestea vor ocupa și mai puțin spațiu odata tunse.
În plus, oile tunse tind să mănânce mai multă iarbă pentru a menține o temperatură bună a corpului, ceea ce le dă o energie suplimentară foarte utilă pentru fătare.
Încercați să le tundeti cu o lună înainte de fătare, astfel încât să aibă timp să se recupereze de la tuns. Dacă lâna oilor dumneavoastră crește rapid, tundeti-le mai degrabă vara târziu – începutul toamnei. Oile au nevoie de cel puțin șase săptămâni de odihna pentru a fi gata pentru iarnă!
Puteti cere ajutorul unui profesionist
Chiar dacă nu pare, tunsul oilor este foarte greu
deoarece necesită încredere, cunoastere
și putere. De aceea este posibil sa apelati la ajutorul unui profesionist
pentru a le tunde sau macar pentru a vă ajuta.
O persoană fără experiență care tunde oile, le-ar putea răni sau se putea răni ea insasi. Ar putea, de asemenea, să streseze animalul, lucru care ar putea avea un impact asupra sănătății acestuia. În plus, ar putea deteriora lana și ar putea reduce valoarea comercială a acesteia.
În unele zone, personele specializate in tunsul oilor, sunt la mare cautare, programul lor putand fi ocupat cu luni în avans. Puteți aduce, de asemenea, turmele de ferme mici într-o locație centralizată în cazul în care acestea vor fi tunse și lână tratate de către o echipă de profesioniști.
Pregatiti echipamentul necesar
Trebuie să fie de bună calitate! În acest fel, tunsul va fi mult mai ușor și va prezenta mai puține pericole pentru oi ca și pentru cel care o tunde. În prezent, cea mai folosita este masina de tuns electrica.
O mașină de tuns electrică este formată din trei părți: mânerul, capul și pieptenele. Este de preferat un pieptene cu multi dinți pentru a tăia lâna mai aproape de piele.
Trebuie să vă asigurați că dinții mașinii de tuns sunt ascuțiți înainte de a începe operatiunea. Dacă pieptenele sunt tocite, tunsul va fi mai dificil și mai periculos. Din fericire, este posibila înlocuirea pieptenelui.
În trecut (și în locuri cu acces limitat la energie electrică), oile au fost tunse cu foarfece de mână. Această metodă a durat mult mai mult și a lăsat mai multă lână pe oaie.
Adunați oile într-un staol
Separați, dacă este posibil, oile în mai multe grupe, miei, oi tinere, oi și berbeci. De asemenea, le puteți separa în funcție de specie.
Țineți oile uscate. Aveți grijă dacă oile au fost expuse la ploaie, deoarece lâna umedă nu poate fi tunsă: oaia sau cel care o tunde ar putea primi un soc electric, iar lâna umedă nu poate fi înfășurată și vândută.
Tineti ovinele la dietă cu o zi înainte de tundere. Este bine să nu le hrănuiți chiar înainte de tundere, pentru a menține solul și lâna relativ curată și pentru a minimiza disconfortul când intoarceti oaia pe spate pentru a fi tunsa.
Tunderea
Poziționați oile. Acesta este primul lucru de făcut! Va trebui să folosiți cinci poziții principale atunci când tundeti.
Prima poziție este să rotiți ușor oaia pe spate și să blocați picioarele din fata al acesteia între genunchi celui ce o tunde. Pântecele ei și toate cele patru labele trebuie sa se afle în aer.
Nu uitați că, cu cât oaia va avea o pozite mai confortabila, cu atât mai puțin se va lupta: tunsul va fi mai ușor!
Începe să tunzi burta. De obicei, lâna este cea mai murdară și necorespunzătoare pentru vânzare.
Cu gesturi bine asigurate, tundeti lâna din partea de sus a pieptului spre lateral.
Începeți cu partea dreaptă, apoi cu partea stângă și în final cu mijlocul.
Tundeti interiorul picioarelor din spate și intre picioarele din spate. Iată cum să procedați:
Înclinați-vă înainte (în timp ce țineți bine oaia între genunchi) și avansați mașina de tuns spre interiorul piciorului drept posterior.
Apoi tundeti lână de-a lungul picioarelor. Este posibil să sa fiti nevoiti sa insistati in unele locuri pentru a elimina toată lâna. Apoi tundeti întregul interior al labei.
Este foarte important să acordăm atenție mameloanelor oii. Este mai bine să acoperiți mameloanele cu mâina libera pentru a evita o accidentare.
Schimbați poziția pentru a tunde piciorul posterior stâng și coada. Răsuciți aproximativ 90°, astfel încât genunchiul drept să fie în fața pieptului oii, iar piciorul drept din față al oii, este între picioare, cu fața stângă expusă.
Tundeti laba din spate stanga a oii, incepand din partea de jos, urcand spre pulpa si terminand aproape de coloana.
Mutați piciorul drept cu câteva centimetri înapoi pentru a accesa coada oii mai ușor. Poziționați pieptenele masinii de tuns astfel încât să tunda lana de pe partea superioară a cozii. Tundeti de aici spre coloana vertebrală. Repetați procesul o dată sau de două ori pentru a elimina toată lâna din coadă.
Deoarece această poziție vă oferă acces la capul oilor, puteți profita de ocazia de a elimina surplusul de lână, dacă este necesar.
Îndepărtează lana de pe pieptul, gât și bărbie. Dar înainte de a începe, trebuie să vă schimbați poziția. Iată cum:
Puneți piciorul drept între picioarele din spate ale oii și piciorul stâng la baza coloanei vertebrale, ținând-o ferm între genunchi. Cu mâna stângă, apucați oaia chiar sub bărbie și trageți capul înapoi.
Mișcați masina de tuns de la piept la gât, terminând chiar sub bărbie.
Continuați să tundeti linii paralele lungi de-a lungul părții stângi a gâtului, oprind mai întâi sub ochi și apoi sub ureche. Mentineti oaia in spatele mainii libere pentru a evita sa o taiati.
Tundeti umărul stâng. Mutați-va centrul de greutate și mutați ușor oaia pentru a avea un acces mai bun la piciorul stâng.
Pielea umerilor este destul de slabă, trageți-o cu mâna liberă. Acest lucru vă va face mișcările mai fluide, reducând în același timp riscul de a tăia pielea oilor.
Pornind de la incheietura piciorului din stânga, tundeti pana la partea superioara a labei. Puteți, de asemenea, să profitați de ocazia de a tunde interiorul labei.
Schimbați poziția și incepeti sa tundeti partea din spate a oii. Glisați oaia de-a lungul tibiei până când se află pe partea dreaptă. Țineți piciorul drept între picioarele din spate și piciorul stâng sub umăr.
Este timpul pentru tunderi lungi de-a lungul spatelui oii! Așezați mașina de tuns la coadă și trasați o linie lungă pana la capul oii, paralel cu coloana vertebrală.
Continuați să faceți aceste mișcări de-a lungul spatelui oii până când toată partea stângă este tunsa și ați trecut cu o linie pe cealalta parte a coloanei vertebrale.
Schimbați poziția și tundeti partea dreaptă. Aceasta este ultima poziție pe care trebuie să o cunoașteți. Mișcați-vă piciorul drept pentru a tine nasul oilor între genunchi.
Tundeti oaia de-a lungul părții drepte a capului, gâtului și umerilor. Nu uitați să trageți pielea în jurul umerilor cu mâna libera.
Odată ce gâtul și umărul sunt tunse, tundeti piciorul din față, de la umăr până la copita.
Apoi faceți o serie de tăieturi diagonale de-a lungul lateralei oii pentru a îndepărta toată lâna de pe acea parte. Apăsați umărul drept cu mâna liberă pentru a rămâne stabil.
Tundeti piciorul drept și crupa. Acesta este ultimul pas.
Mutați piciorul drept ușor înainte, astfel încât să puteți ajunge la partea dreaptă a oii cu mâna stângă și să aplicați o presiune fermă. Aceasta forțează oaia să-și păstreze picioarele drepte (ele sunt mai ușor de tuns) în timp ce își întind pielea.
Se coboară cu o mișcare circulară dinspre oaie spre piciorul drept din spate. Când a fost îndepărtată toată lâna piciorului, tundeti lâna rămasă pe crupă.
– Iarna, o vaca bea in medie intre 70 si 100 litri de apa pe zi. Nevoia de adapare variaza in functie de tipul de alimentare, de nivelul de productie, conditiile climatice precum si de marimea animalului. Cantitatea de apa bauta de animal in cursul unei zile, poate varia intre 40 si 100 litri.
– Nevoia de apa este mai mare vara decat iarna si creste odata cu cresterea productiei de lapte. La alimentarea cu fan, animalul necesita mai multa apa si consumul este mai frecvent, in comaparatie cu cele alimentate cu porumb si iarba. La pasunat, animalele necesita un consum mai scazut de apa, intre 60 si 80 l.
O cantitate de apa insuficienta poate afecta cantitatea productiei de lapte. Pentru a facilita adaparea, intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem nu este doar daca animalele pot bea ci si daca acestea pot bea cu usurinta.
Cele sapte reguli pentru o adapare eficienta sunt urmatoarele:
1. Asigurarea unui debit de apa suficient
Debitul la adapatoare trebuie sa permita satisfacerea vitezei de adapare a vacii adica 15-20 litri/minut. Un debit insuficient provoaca vacilor adesea o inghitire a aerului, fapt care limiteaza consumarea apei.
O vaca care da in medie 30 litri de lapte, bea in medie intre 65 si 90 litri de apa pe zi.
2. Limitarea concurentei intre vaci
Un numar insuficient de adapatori implica limitarea consumului de apa dar si cresterea agresivitatii intre animale, aducand fenomenul de ierarhie in randul animalelor. Riscul este ca animalele dominate sa aiba mai putin acces la apa decat animalele dominante.
Este recomandat sa fie un numar suficient de adapatori pentru a evita blocarea accesului spre o adapatoare de catre unele vaci.
Important este si faptul ca avand mai multe adapatori, defectarea uneia din ele nu dauneaza adaparii animalelor.
3. Facilitarea accesului la adapatori
Adapatorile trebuie repartizate astfel incat sa favorizeze o buna circulatie a animalelor, evitandu-se aglomerati acestora in anumite zone. Astfel incat indiferent de unde s-ar gasi o vaca, aceasta trebuie sa poata avea aces cu usurinta la o adapatoare.
4. Evitarea aglomerarii
Vacile beau 30% din neesarul zilnic dupa mulgere si dupa distribuirea hranei. De aceea se recomanda instalarea adapatorilor nu de parte de zona de hranire a vacilor.
5. Apa in apropierea tarcurilor
Odata eliberate din tarcuri, vacile se vor indrepta toate spre zona de adapare. Este necesar un numar suficient de adapatori bine repartizate astfel incat toate vacile sa poata avea acces la adapare. O vaca care nu are acces la adapare imediat dupa hranire, se aseaza si rumega fara a fi baut, fapt care dauneaza performantelor sale. Adaparea favorizeaza digestia furajelor uscate.
6. Instalarea adapatorilor la nivelul potrivit
Este dificil de a identifica nivelul optim de instalare al unei adapatori. Totusi se recomanda ca partea de sus a adapatorii sa fie instalata la o inaltime cuprinsa intre 70 si 90 cm de sol, in functie de rasa animalelor.
7. Distribuirea unei ape sanatoase
Nu exista nici o obligatie cu privire la calitatea apei. Apa potabila este obligatorie doar pentru spalatul si limpezitul instalatiilor de muls. Totusi, pentru adapare se recomanda ca o data pe an sa se faca o analiza bacteriologica. Cu toate acestea, nu conteaza doar calitatea apei la sursa. Este important ca adapatoarea sa fie bine intretinuta si bine curatata. Care este rostul unei ape potabile daca aceasta ajunge intr-o adapatoare murdara?
Cele mai murdare vor fi adapatorile din zona locului de furajare.
Se recomanda curatarea adapatorilor o data pe saptamana si verificarea zilnica a starii acestora.
Utilizand o adapatoare, calul dispune de apa in orice moment. Spre deosebire de adaparea calului cu galeata, care poate fi rasturnata cu o simpla lovitura de copita, adapatoarea este fixata, deci calul nu o va putea rasturna, iar continutul acesteia este de 3-4 litri.
Exista posibilitatea de a se alege intre doua tipuri de adapatori:
Adapatoarea cu nivel constant. Cum indica si numele, aceasta adapatoare va fi mereu plina, umplandu-se pe masura ce calul bea din ea. Alimentarea acesteia cu apa se face printr-un plutitor.
Totusi, pentru oricare dintre aceste adapatori optati, se recomanda aisgurarea unui proces de intretinere. Este indicat ca din cand in cand sa verificati functionarea adapatorii precum si sa le curatati regulat. Astfel este indispensabila curatarea, blocand ajungerea apei in adapatoare, si deschizand supapa de golire a acesteia, situata in partea de jos. Curatarea adapatorilor in forma de bol este mai usoara decat curatarea celorlalte modele.
Nivelu apei la adapatorile cu nivel constant este reglabil, ceea ce permite controlarea cantitatii baute la o singura sorbire a calului.
Alegerea materialului din care sunt fabricate adapatorile
Adapatorile cele mai economice sunt cele din polipropilena alimentara. Acestea nu sunt toxice pentru calul caruia ii place sa roada marginile. Acest material sintetic are avantajul de a fi destul de rezistent, pastrandu-si totodata supletea.
Fonta este un material mai dur, putand fi vopsita sau acoperita cu email ars in cuptor.
Deoarece caii sunt mai excitati in momentul primirii hranei, se recomanda plasarea adapatorilor intr-un loc mai indeoartat in timp ce zona de alimentare va fi cat mai aproape de usa, nefiind necesara intrarea in boxa.
Adapatoare trebuie sa fie relative departe de zona de alimentare astfel incat calul sa nu poata scuipa mancarea in apa.
Este indicat sa se tina cont de sursa de apa, de obicei aceasta fiind utilizata pentru doua boxe, instalandu-se in peretele despartitor. In functie de marca adapatorii, alimentarea cu apa se poate face prin partea dreapta, partea stanga, partea de jos au cea de sus. De obicei adapatoarea se instaleaza la o inaltime de 1 m sau 1.10 m. Adapatoarea poate fi instalata intr-un colt sau chiar pe peretele ce separa cele doua boxe.
Fumizarea din abundentă a ape potabile de calitate este foarte importanta pentru producţa de lapte şi sănătatea animalelor. Apa necesara zilnic pentru adaparea bovinelor este influențata de temperatura aerului, conținutul de substantă umedă din furaje şi producția de lapte. In mod normal, vacile consumă intre 30 si 100 1itri de apă în 24 de ore. În condiții de păşunat, vacile consumă apă de 2-5 ori, într-un interval de 24 de ore, în funcție de distanța față de sursa de apă. Având în vedere că vacile se adapă de obicei în timpul furajării sau imediat după furajare, în sistemele cu stabulație liberă se recomanda instalarea mai multe adăpători automate, astfel încât animalele să aibă mai multe optiuni.
Viteza de adăpare la vacile de lapte este de 10 — 20 litri pe minut, in cazul unei suprafațe de apă liberă. Vacile preferă apa cu o temperatură de 15 — 20°C, lucru care influențează pozitiv producția de lapte. Bovinele sorb apa şi preferă adapare în zone libere.
Amplasarea adăpătorilor colective se recomandă în locurile în care bovinele pot consuma apă în cantități necesare.
Bovinele trebuie să aibă acces la cantitatea necesara de apă potabilă sau să-şi satisfacă necesarul de lichide din alte surse.
Sistemele de stabulaţie liberă
În sistemele de stabulatie liberă este recomandata utilizarea adăpătorilor colective în locul celor cu clapetă. Pentru fiecare grup de animale trebuie să existe două adăpători colective.
Capacitatea recomandată a unei adăpători pentru stabulatie libera este de 200-300 de litri de apă, iar debitul apei să fie de cel putin 10 litri/minut. Volumul jgheabului se reduce la aproximativ 100 de litri, dacă instalația de apă asigura un debit de 15-20 de litri/minut.
Dimensionarea instalaţiei de furnizare a apei
In mod normal, boxele trebuie prevăzute cu două surse de apă, deci cel puţin două adăpători cu clapetă. Adăpătorile se pot instala în spaţiul despărţitor dintre două boxe, astfel încât să poata fi utilizate de vacile din ambele boxe.
Este indicat ca o adăpătoare cu clapetă fie orizontală şi largă. Adăpătoarea trebuie să fie adâncă atat cat animalul să poată introduce botul până la nivelul de 3-4 cm de la fundul adăpătorii. La viţei, este bine ca adăpătorile să nu poată fi complet golite.
Pentru adăpătorile cu clapetă, sistemul de alimentare cu apă trebuie să asigure un debit de cel puţin 10 litri/minut/adăpătoare, când 20% din efectiv de animale bea apă in acelasi timp. Când debitul apei scade la sub 7 litri/minut, frecvenţa şi timpul de adăpare cresc.
Adăpători cu clapetă
Adăpătoarea cu clapetă se monteaza de obicei deasupra ieslei sau lângă zona de furajare, pentru evitarea vărsarii apei in zona de odihnă. Experimentele realizate în Ungaria arata o creştere a frecvenţei de adăpare precum si o scădere a consumului de apa. In acelasi timp s-a constatat o crestere a producţiei de lapte la vacile care au folosit adăpători cu clapetă, comparativ cu cele care au folosit adăpători colective. La adăpătorile cu capetă, consumul a fost de 3- 5 litri/minut comparativ cu cele colectibe care au un consum de 10 litri/minut.
Adăpători colective
Locul ideal pentru instalarea adăpătorilor colective este pe aleea de trecere sau în zona de furajare. În jurul adapatorilor colective este necesar suficient spațiu liber, pentru ca bovinele să poată trece pe lângă cele care se adapă. Se recomandă o adâncime de 0,1-0,2 metri şi o lățime de cel puţin 40 de centimetri.
Recomandări privind adăpătorile
a) Adăncimea adăpătorii
b) Nivelul de umplere
c) Nivelul de apă care trebuie să rămănă constant
Vaca poate adopta o poziţie de adăpare naturală atunci când apa se află la 0,70 – 0,80 metri faţă de locul unde stă.
Pentru ca vacile să se poată adăpa în mod natural, înălţimea la care se află apa trebuie să le permită înclinarea capului vacii la un unghi de 60°, în plan orizontal.
Igiena
Dispozitivele de adăpare trebuie să fie curăţate în mod regulat deoarece nu poate fi evitata contaminarea apei din adapatori cu dejectii, resturi de furajare sau urina. Este indicat ca adapatorile să fie concepute astfel încât să se poată depune cât mai puţină mizerie şi să faciliteze curăţarea acestora.
Furnizarea apei
Conducta principală de alimentare cu apă a adapatorilor este indicat să fie facuta ca un sistem tip circuit, astfel încât sa permita recircularea apei, în acest fel evitandu-se îngheţarea apei pe perioada iernii.
Toate instalaţie de furnizare a apei intr-o fermă trebuie să fie rezistentă la îngheţ. Conducta principal cu apa poate fi protejată de îngheţ prin montarea unei pompe de recirculare sau a unui conductor electric.
Temperatura apei influnţează consumul de apă, consumul furajer şi producţia de lapte al vacilor. Studiile de specialitate menţionează un efect negativ al apei cu o temperaturtă prea scăzută sau prea mare. Un studiu suedez arată că apa consumată la 3 grade Celsius a dus la scăderea producţiei de lapte, in comparatie cu nivelul obţinut la o temperatură a apei situată în intervalul 10-24°C. Un alt studiu realizat vara arata că vacile care au avut acces la apă de băut cu temperatura de 10 grade au ingerat o cantitate mai mare de substanţă uscată şi a crescut producţia de lapte comparativ cu situaţia în care au primit apă cu o temperatură de 28 de grade.
Pentru a asigura maximizarea producţiei de lapte, se recomandă adaparea cu apă cu temperatura în intervalul 15-20° Celsius, atât vara cât şi iarna.
Tunsul este necesar pentru sanatatea si bunastarea oilor. Chiar daca este o munca obositoare si costisitoare, rezultatele o sa fie pe masura. Este important sa avem cunostinte legate de tuns, pentru a nu rani oile sau a distruge lana.
De ce trebuie tunse oile?
Tunsul oilor este realizat din doua motive principale: productia de lana si evitarea greutatii excesive pe oaie, care pe timpul verii produc disconform. In unele parti ale lumii, mai nou si in Romania, tunderea oilor este un sport, o competitie…
Daca oaia nu este tunsa, oile nu o sa aiba parte de bunastare, si probabil cu o stare precara de sanatate datorita mizeriei care se aduna in lana. Chiar daca nu o sa puteti valorifica lana, oaia tot trebuie tunsa cel putin o data pe an. Unele rase de oi produc o lana care poate fi valorificata mai usor decat altele. Deseori aceste animale sunt hranite diferit, bucurandu-se de o dieta bogata in minerale pentru le fi imbunatatita calitatea lanii.
2. Alegerea perioadei din an pentru tuns
Cele mai multe rase de oi trebuie tunse o data pe an, in timp ce la alte rase, lana creste mai repede, fiind nevoie de doua tunsuri. Cel mai bun moment pentru tundere, este primavara devreme, inainte de inceperea sezonului mieilor si a caldurilor. De multe ori, la noi in tara nu este posibil acest lucru datorita temperaturilor.
Tunderea inainte de fatarea mieilor este indicata din mai multe motive: mentinerea unei igiene corespunzatoare in timpul fatarii, este mai usor pentru miel sa gaseasca ugerul oii pentru alaptare.
Un alt motiv pentru care tunsul este indicat inainte de fatare, este acela ca oaia tunsa o sa consuma mai multa iarba pentru a-si produca caldura corporala necasara. Aceasta le asigura o nutritie corecta inainte de fatare.
3. Achizitionarea echipamentului de tuns
Unul dintre cei mai importanti pasi este achizitionarea echipamentului corect de tuns. Acesta va face intreg procesul de tundere mai usor, rapid si mai sigur. In zilele noastre, masinile de tuns oi sunt folosite in preponderenta. Firma elvetiana HEINIGER este lider mondial la masini de tuns oi, vanzand echipamente de cea mai buna calitate. Concursurile de tuns oi sunt castigate de obicei cu aceste aparate de tuns profesionale.
In functie de numarul oilor care urmeaza a fi tunse intr-un sezon, exista mai multe tipuri de masini de tuns, la diferite preturi.
Pentru crescatorii de oi care vor sa tunda pana la 400-500 de oi/ sezon este recomandat modelul Heiniger Xpert sau Heiniger Xtra. In schimbul diferentei de pret de aprox. 200 lei, modelul Xtra este mai fiabil si mai robust.
Pentru crescatorii de oi care au de tuns peste 500 capete/ sezon este recomandat modelul profesional Heiniger One. Acesta are motorul separat de maner, transmisia printr-un ax helicoidal, fiind mai putin obositor. Cu aceste modele se poate tunde fara oprire, cu conditia ca la fiecare 15 minute sa fie unse cutitele cu un ulei special, pentru mecanisme fine. Toate aparatele de tuns oi marca Heiniger au garantie 2 ani, iar Evolutia Dan SRL va asigura service dupa garantie, piese de schimb, precum si ascutirea cutitelor.
De asemenea, intretinerea masinilor de tuns Heiniger este relativ ieftina, preturile pieselor de schimb fiind mai mici comparativ cu alte marci.
Trebuie luat in calcul si ascutirea cutitelor. Acestea se ascut pe un disc special, aparatele de rectificat si alte tipuri de polizoare stricandu-le.
Sistemul de gard electric functioneaza pe baza unei puternice bariere psihologice care tine animalele de ferma sau cele salbatice intr-un perimetru bine stabilit. In ciuda eficientei gardului electric la nivel global, inca sunt persoane care sunt de parere ca acest tip de gard nu este eficient. Motivul este simplu – cei care inteleg cum sa aplice principiile de baza ale gardului electric o sa se bucure de beneficiile acestuia, in timp ce acei care nu le aplica, o sa aiba mereu probleme iar sistemul nu o sa functioneze eficient.
Nu este nimic nou in folosirea electricitatii pentru a controla animalele. De peste 75 de ani fermierii din Noua Zeelanda si Europa folosesc gardul electric pentru a beneficia de pasunatul rational, in timp ce in Africa a fost folosit pentru a proteja pamantul arabil de animalele salbatice. La inceput se puteau electrifica distante scurte si fara vegetiatie, dar datorita tehnologiei, in zilele noastre sa pot electrifica lungimi de zeci de km pentru toate tipurile de animale sau conditii dificile de vegetatie. Preturi gard electric.
Parcelarea terenului cu gard electric are urmatoarele avantate:
Cost mic
Un gard electric poate da acelasi rezultat, ba chiar mai bun, utilizand mai putine resurse. In functie de lungimea gardului, acest tip de gard se dovedeste a fi mai ieftin decat gardurile clasice.
Usor si rapid de montat
Montarea unui gard electric este mult mai rapida decat contruirea gardului clasic, in special pe terenuri dificile. Nu este nevoie de abilitati speciale, de studii de electricitate etc. Atata timp cat sunt urmate niste reguli simple, gardul electric este eficient.
Durabil
Gardurile electrice nu sunt supuse aceleasi presiuni fizice de catre animal, nu pot impinge firul sau izolatorii, astfel ne putem astepta la o viata indelungata a componentelor.
Aplicatii universale
Situatiile date au dovedit ca imprejmuirea cu gard electric este eficienta pentru toate tipurile de animale printre care: elefanti, ursi, hipopotami, morse, chiar si melci. Pentru animalele deja „dresate” in gardul electric, este mai eficient acest tip de garduri decat oricare altul.
Flexibil
Unul dintre cele mai mari avantaje este flexibilitatea. Nu exista metoda mai rapida si mai usoara decat gardul electric, de a parcela suprafetele, pentru un pasunat rational si eficient. Gardurile sunt utate frevcent, chiar zilnic.
Intretinere usoara si ieftina
Odata ce gardul electric este instalat corect si animalele sunt dresate, mai trebuie doar sa verificam periodic instalatia de gard, cu ajutorul unui voltmetru, pentru a verifica daca tensiunea pe fir este corecta.
Ca si cost de intretinere ne ramane bateria – care poate fi de diferite capacitati ( in cazul in care aparatul nu la reteaua de 220 V sau dotat cu panou solar ).
Gardul electric este folosit in zootehnie inca din 1930.
Cum functioneaza?
Sistemul de gard electric consta intr-un circuit electric deschis, cuprinzand doua legaturi.
Primul fir este cel care da impulsurile electrice, se conecteaza la firul sau banda din care este imprejmuit tarcul de imprejmuit. Aceast fir trebuie obligatoriu sa fie izolat de orice material conductiv ( pamant, iarba, crengi, copaci, metale etc ). Pentru a izola cat mai bine acest conductor, se folosesc izolatori din plastic, cu diferite variante de fixare ( prin holsurub pe lemn, infiletare pe metal, cu cui ). Firul sau banda cu care este imprejmuit gardul, nu trebuie sa se intoarca inapoi la aparat, circuitul inchizandu-se prin impamantare.
Al doilea fir de la aparat este cel pentru impamantare. Cele mai multe aparate de gard electric vin dotate cu aceasta impamantare, dar unde este cazul, aceasta se poate face dintr-o bara metalica, de preferat galvanizata. Cu cat impamantarea are priza mai buna cu pamantul, cu atat sistemul de gard electric o sa functioneze mai bine.
Efectul gardului electric asupra animalului
La atingerea firului sau a benzii electrice, animalului ii se contracta muschii. O sursa de curent continuu ar fi periculoasa, dar impulsurile de curent din sistemul de gard electric ii permit animalului sa se indeparteze. Animalul va asocia aceasta neplacere cu atingerea conductorului, astfel nu se va mai apropia de gard.
Gardul electric nu este periculos. Tensiunea care trece prin fir este foarte mare ( peste 6.000 V ), dar intensitatea foarte mica. De asemenea, datorita impulsurilor ( aproximativ un impuls pe secunda ), animalul sau omul poate sa isi retraga corpul de pe fir.
Daca un copil sau un om o sa atinga firul de gard electric, o sa primeasca un soc de curent. Este dureros, dar nu se intampla nimic grav. Datorita amperajului mic, nu poate omori sau sa raneasca. Toate generatoarele de impulsuri pentru gard electric sunt conforme cu normele EU, omolagate si certificate.
Ce consum are un aparat de gard electric ?
Foarte mic. Aparatele de obicei se conecteaza la sursa de 220 V sau la baterie/acumulator auto.
Datorita impulsurilor, aparatele folosesc putina energie pentru a electrifica un tarc. De obicei, puterea de 1 J a unui aparat echivaleaza cu un consum de 4 W.
Totusi, consumul o sa creasca in momentul in care firul gardului intra in contact cu vegetatia sau corpurile straine. Cu cat o sa fie mai multa iarba crescuta pe fir, cu atat aparatul o sa consume mai mult.
